Home » D:News » O femelă de gibon din Japonia a născut deși trăia singură în cușcă

O femelă de gibon din Japonia a născut deși trăia singură în cușcă

Publicat: 18.02.2023

Îngrijitorii de la o grădină zoologică cred că au rezolvat misterul modului în care o femelă de gibon din Japonia a rămas însărcinată, în ciuda faptului că trăia singură în cușca sa.

Momo, o femelă de gibon din Japonia în vârstă de 12 ani, și-a șocat paznicii de la Grădina Zoologică și Grădina Botanică Kujukushima din Nagasaki în februarie 2021, când a născut, în ciuda faptului că nu avea o companie masculină cunoscută.

Acum, doi ani mai târziu, în urma unui test ADN al puiului, angajații de la grădina zoologică au descoperit cine este tatăl și chiar au o teorie despre cum s-au împerecheat gibonii.

O femelă de gibon din Japonia a născut, deși locuia singură

Testul a arătat că tatăl este Itō, un gibon dintr-o specie diferită, în vârstă de 34 de ani, care se afla într-o incintă adiacentă lui Momo în perioada în care aceasta a rămas însărcinată, scrie CNN.

Grădina zoologică a declarat că crede că Momo și Itō au reușit să se împerecheze printr-o mică gaură dintr-o placă de oțel dintre cuștile lor. Gaura măsura aproximativ 9 milimetri în diametru.

Puiul de maimuță, care nu a fost încă botezat, cântărește acum aproximativ 2 kilograme și „crește sănătos” sub atenția iubitoare a lui Momo, a spus grădina zoologică.

„Este o viață prețioasă venită pe lume, vom continua să avem grijă de el și să sperăm că va trăi o viață lungă și sănătoasă”, a spus Hideki Hisano, director adjunct al grădinii zoologice.

Ce sunt gibonii?

Gibonii sunt printre cele mai mici maimuțe, dar au voci cântătoare puternice care s-au dezvoltat într-un limbaj elaborat; în plus, se pot balansa de la o ramură la alta la viteze de până la 56 km/h.

Există zeci de specii de giboni care sunt originare din diverse părți ale Asiei, din nord-estul Indiei până în China și până în arhipelagul Borneo.

Vă recomandăm să citiți și:

România importă cartofi congelați, deși exportă cartofi proaspeți

Ce schimbări sunt pregătite pentru WhatsApp?

Oile care trec prin evenimente stresante împreună creează o legătură care le unește ulterior

O companie a creat fileul de somon pe bază de plante

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase